DTT (Tractography)

Tehnică de reconstrucție a fibrelor nervoase care folosește datele DTI pentru a vizualiza tracturile de substanță albă din creier.

Se aplică în:

Tumori cerebrale

Delimitează tumorile și evaluează țesutul peritumoral (infiltrație, devierea și distrucția tracturilor). Ajută la distingerea gliomului de metastazele solitare. Utilă în stabilirea protocolului preoperator și evaluarea răspunsului la tratament.

Scleroză multiplă

Detectează precoce demielinizarea (creșterea difuzivității și scăderea valorilor FA). Monitorizează leziunile și anormalitățile din substanța albă perilezională.

Epilepsie

Crește identificarea substratului patologic, evidențiind modificări nedetectabile prin RM convențional.

Detectează modificări structurale subtile (scleroza hipocampală, scleroza mezială temporală). Optimizează planurile preoperatorii.

Malformații cerebrale

Boli neurodegenerative

Utilizată în demență, CAA și Alzheimer.

Procese inflamatorii

Aplicabilă în encefalită și abces cerebral.

Ai întrebări cu privire la procedură? Discută cu unul dintre specialiștii noștri.

Sună-ne la 0729 842 482

Întrebări frecvente

Cum se desfășoară procedura RMN?
Procedura de RMN implică utilizarea unui câmp magnetic puternic și a undelor radio pentru a crea imagini detaliate ale structurilor interne ale corpului. Vei fi așezat/-ă pe o masă mobilă care se glisează în interiorul aparatului RMN. Este important să rămâi nemișcat/-ă pe durata scanării pentru a obține imagini clare. Procedura este non-invazivă și, de obicei, durează între 30 și 60 de minute, în funcție de zona investigată. În timpul procedurii, vei putea comunica cu specialistul prin intermediul unui microfon.
Când sunt gata rezultatele de la RMN?
Rezultatele, în general, sunt disponibile în 3-4 zile lucrătoare, cu excepția celor pentru investigațiile la sân și cord, care sunt transmise în 10-14 zile lucrătoare.
Ce trebuie să fac înainte de a mă prezenta la RMN?
Înainte de a veni la RMN, este recomandat să porți haine confortabile, fără piese metalice. În unele cazuri, ți se poate cere să te schimbi într-o îmbrăcăminte specială furnizată de clinică. Trebuie să informezi medicul despre orice implanturi metalice, proteze sau alte dispozitive medicale pe care le ai. Este posibil să ți se ceară să eviți mâncarea și băutura cu câteva ore înainte de procedură, în funcție de tipul de RMN.
Ce trebuie să NU FAC înainte de a mă prezenta la RMN?
Evită să porți bijuterii, ceasuri, haine cu fermoare sau orice alte obiecte metalice, deoarece acestea pot interfera cu câmpul magnetic al aparatului RMN. Nu folosi produse cosmetice care conțin particule metalice, cum ar fi anumite loțiuni sau machiaje. Informează medicul dacă ai orice dispozitiv medical metalic sau dacă ești gravidă.
La ce riscuri mă supun atunci când trebuie să fac o investigație de tip RMN?
Câmpul magnetic nu prezintă pericol. În cazul unor investigaţii poate fi necesară administrarea intravenoasă a unei substanţe de contrast. Substanţele de contrast sunt în general bine tolerate; în caz de sensibilizare (alergie), pot apărea însă unele reacţii ca: prurit, urticarie, greţuri, care se remit de la sine. Singurele riscuri sunt cele pentru pacienţii cu stimulator cardiac sau care deţin corpuri straine, metalice, implantate și neanunţate medicului.
Pot face RMN dacă sunt claustrofob/-ă?
Da, clinica noastră dispune de aparatul RMN cu deschidere largă (open MRI) potrivit pentru persoanele claustrofobe. Este important să discuți cu medicul și tehnicianul RMN despre anxietățile tale înainte de procedură, astfel încât să poți primi sprijinul necesar.
Ce se întâmplă dacă mă mișc în timpul investigației?
În cazul în care pacientul nu colaborează cu operatorul sau se mișcă din diferite motive, ne rezervam dreptul de a întrerupe investigația, nefiind posibilă efectuarea investigației.
Sufăr de o afecțiune medicală sau am avut o intervenție chirurgicală. Ce trebuie să fac înainte de RMN?
Dacă ai o afecțiune ce trebuie monitorizată sau ai suferit vreo intervenție chirurgicală, trebuie să ne aduci istoricul tău medical (ex. CD, rezultate anterioare RMN, CT, biopsie…).
Cât dureaza procedura de RMN?
Durata unei proceduri de RMN variază în funcție de zona investigată și de specificul examenului. De obicei, procedura durează între 30 și 60 de minute. În unele cazuri complexe, poate dura mai mult. Vei fi informat despre durata aproximativă a procedurii la momentul programării.
Ce contraindicații există pentru efectuarea unui RMN?
Lista contraindicațiilor pentru investigația de tip RMN include următoarele: pacemaker cardiac; defibrilator/cardioverter; implanturi cohleare; dispozitive sau implanturi electronice; dispozitive cu activare magnetică; neurostimulatori/stimulatori medulari; pompe de insulină sau de medicamente.
Ce se întâmplă dacă iau obiecte metalice în camera RMN?
Înainte de a intra în încăperea în care se află instalația de rezonanță magnetică, trebuie să lași afară toate obiectele metalice, inclusiv aparatul auditiv, proteza sau aparatul dentar mobil, cheile, ochelarii, agrafele de păr sau pentru hârtie, bijuteriile, monezile, pixul sau stiloul, briceagul, unghiera, hainele cu sisteme de închidere metalice sau țesături cu fir metalic, ceasul, cardurile bancare, telefoanul mobil. Toate acestea pot compromite investigaţia și, totodată, nu vor mai funcţiona.
Ce detalii ar trebui să semnalez specialistului înaintea examenului RMN?
Trebuie să ne informezi dacă:
● Ai instalată o baterie cardiacă (pacemaker, stimulator) sau un defibrilator cardiac implantat
● Ai valvă cardiacă
● Ai suferit intervenţii cardiace la nivelul creierului sau urechii (și dacă ai neurostimulator sau alt implant la acest nivel)
● Ai vreo proteză sau alte aparate instalate la nivelul membrelor, genunchilor, şoldurilor (de ex. tije metalice sau şuruburi) ori aparate auditive sau dentare
● Ai un corp străin la nivelul urechilor
● Ai suferit recent, sau mai demult, o împuşcătură cu proiectil metalic ale cărui resturi au rămas la nivelul corpului sau în apropierea ochilor
● Ai asupra ta agrafe sau suturi metalice
● Suferi de claustrofobie sau ești o fire anxioasă
● Ești însărcinată, susceptibilă de a fi, sau alăptezi
● Ești alergic(ă)?
Pot face RMN dacă sunt însărcinată?
Da, dar numai după primul trimestru de sarcină.

Specificațiile aparatului nostru de RMN

RMN MAGNETOM ALTEA 1.5 TESLA
● diametrul tubului de 80 cm favorizează realizarea investigației pentru persoanele supraponderale cu până la max. 200 kg
● puterea magnetului şi a sistemului de gradienţi permite aplicarea unor câmpuri de investigaţie mici şi secţiuni sub 1 mm, cu păstrarea raportului S/N;
● permite realizarea măsurătorilor speciale calitative şi cantitative privind bolile neurodegenerative, care cuprind metoda spectroscopică, SWI şi metode de difuzie-tractografie;
● facilitează efectuarea investigaţiilor coloanei vertebrale care includ şi orientare compensatorie în cazul modificărilor de statică spinală, pentru a face posibile secţiuni paralele cu structurile anatomice;
● oferă posibilitatea vizualizării întregii coloane vertebrale (C+T+L);
● în ceea ce priveşte examinările articulaţiilor și ale sistemului osteomuscular, permite toate modalităţile de supresie grăsoasă asociate cu aplicarea substanţei de contrast;
● permite vizualizarea hărților cartilaginale;
● investigaţiile toraco-abdominale, legate în special de organele parenchimatoase, dispun de posibilitatea aplicării măsurătorilor SWI, a celor de difuzie şi de perfuzie, mărind semnificativ sensibilitatea şi specificitatea diagnosticului;
● oferă posibilitatea executării de angiografii periferice şi totale;
● facilitează efectuarea investigaţiilor de tip IRM de sân;
● facilitează efectuarea colangiopancreatografiei IRM;
● Permite realizarea urografiei prin rezonanță magnetică (uroRM);